Tractiunile la Bara Fixa

Nu de puține ori considerate specifice doar genului masculin, tracțiunile la bara fixă reprezintă, poate, exercițiul liber care exprimă cel mai bine capacitatea de forță a individului, capacitatea de a presta exerciții de forță cu propria greutate corporală.

Prezente în mai toate programele de pregătire ale sportivilor de performanță consacrați, tracțiunile fac parte cu succes și din educația fizică școlară, sau din pregătirea fizică militară.

Exercițiul are o valoare formativă deosebită, dezvoltând tonusul musculaturii spatelui dar și al brațelor. Este considerat exercițiu de bază în prelucrarea spatelui, care nu necesită încărcături suplimentare, instalații speciale; de multe ori fiind suficient un simplu bătător de covoare din spatele blocului. Acest exercițiu cunoaște mai multe variante: tracțiunile la bărbie sau la ceafă cu prize largi, înguste, pronație sau supinație; în funcție de scopul urmărit.

Așa cum am menționat mai sus, exercițiul nu este exclus nici din practica fetelor, multe fete manifestând suficientă forță pentru a executa 3-4 repetări complete, adică până când bărbia este trecută la nivelul bării. Dealtfel pentru fete este și o provocare, încercând să demonstreze forță și dăruire la un exercițiu care până nu demult aparținea doar băieților.

Exercițiul are o deosebită valoare formativă dezvoltând pe lângă tonus și masă musculară și încrederea de sine, în propriile capacități fizice, concretizându-se și într-un execelent mijloc de profilaxie împotriva instalării principalelor deficiențe fizice ale coloanei vertebrele la organismele aflate în plin proces de creștere și dezvoltare (scolioze, cifoze, lordoze, spate plan, cifo-scolioze).

Dificultăţile în prelucrarea musculaturii spatelui rezidă din cel puţin trei cauze: a) multitudinea grupelor musculare ce compun musculatura spatelui, b) dificultatea cu care se izolează grupele musculare în lucru, c) lipsa oricărui contact vizual cu grupa de muşchi lucrată.

Mişcările de bază în antrenarea spatelui sunt cele de tracţiune, de tragere sau „ramatul”. Pentru a conferi valenţe corective exerciţilor pentru spate, acestea se vor executa fără excepţie cu coloana în uşoară extensie, cel puţin dreaptă.

Considerat de sportivi şi antrenori exerciţiu de bază pentru spate acestea se execută prin tragerea corpului spre bară până când aceasta este atinsă cu bărbia sau pieptul .Priza este pronaţie, adică de sus apucat, la o depărtare ce depăşeşte cu 15-20 cm linia umerilor.

Exerciţiul se execută în 5-6 serii până la refuz. Sportivii avansati pot utiliza o greutate adiţională sau varianta de tracţiune la ceafă .De asemenea, pentru realizarea unor repetări în plus, se obişnuieşte ca un partener de antrenament să ajute sportivul ridicându-l de talie.